Ba mirlane, poporul roman, daca te-a votat, te-a votat presedinte, ba, nu imparat!!!

Tineti minte 3rei cuvinte:

CAPRA VECINULUI MOARE, DAR NU SE PREDA!!

sâmbătă, 12 mai 2012

Mandache


Nelu Mandache se mutase in blocul nostru putin inainte de Marea Aglomeratie din Decembrie. Era unul dintre putinii proprietari, si-si cumparase apartamentul cu bani din bisnita pe care o facuse cu discuri si electrocasnice aduse de la rusi, cu parfum bulgaresc si aur de la turci.
Mic si chel, cu cautatura piezisa, hoteasca, si capul intors intotdeauna putin intr-o parte, nu-ti inspira incredere nici de-aici pina colea.
Daca limba romana n-ar fi avut cuvintul „viclean”, cu siguranta ai fi spus ca e inteligent. Oricum, invirtea vorbele surprinzator de bine pentru un om pentru care cititul nu figura printre primele 99 de indeletniciri. Lucru explicabil, fiindca primele 94 de locuri erau ocupate de bautura!
Pe noi, astilalti, chiriasii, ne dispretuia vizibil si ostentativ. As spune chiar ca ne ura. Desi, sint sigur, cel mai mult se ura pe el. Fiindca nu era nici inalt ca Eftimie, de la doi, nici frumos ca Florian, dupa care mureau toate femeile din bloc (asta fusese, la viata lui, artist de circ!) si, mai ales, nici cult ca domnul Varga, de la opt. Domnul Varga, profesor universitar, scrisese mai multe carti decit ar fi putut citi Mandache toata viata lui, presupunind prin absurd ca s-ar fi lasat de bautura. Chestia asta se vedea ca-l macina, desi n-ar fi recunoscut in ruptul capului.
Dar domnul Varga nu era doar cult. Cind il vedeau iesind din bloc, toti copiii navaleau sa-l inconjoare si nu plecau pina cind acesta nu baga adinc mina in buzunarul in care, de fiecare data avea, pregatite, cele mai bune bomboane cu ciocolata din lume.
Intr-o zi, unul dintre copii a avut proasta inspiratie sa-l intrebe pe Mandache de ce nu le da, si el, ca domnul Varga, bomboane.
Se pare ca Mandache s-ar fi enervat foarte tare si i-ar fi cirpit copilului un dos de palma.
Abia dupa vreo luna s-a raspindit vestea, dar cind cineva l-a intrebat ce-a avut cu copilul, a balmajit-o: „Nu mai stiu, o fi zis copilul ceva, o fi fost obraznic, nu stiu …”
La fo 3 ani de la Revolutie, sa moara Mandache, si mai multe nu: ne-am cumparat cu totii apartamentele, cu sume de nimic, o suta si ceva de mii. Doua saptamini a zacut, de oftica.
S-a inzdravenit brusc, cind a auzit ca punem de-o „asociatie de proprietari” (mamaaa, ce tare!) si ne trebuie presedinte. (Presedintele ala vechi s-a retras, iesindu-i vorbe cum ca ne cam turna pe la Secu’. Probabil ca, de fapt, multi dintre fostii – si poate chiar actualii -presedinti de bloc au exersat astfel de vocalize, in vremea dinainte, ca si de dupa).
Si, iata-ne strinsi intr-o seara, ca sardelele, in uscatoria blocului, in sedinta „Asociatiei de proprietari”, cu scopul de a ne alege presedintele. Candidati, domnul Varga, de care eram cu totii siguri c-o sa iasa, si, evident, Mandache.
Cineva a propus ca toti barbatii sa voteze cu bilele la vedere, dar plenul s-a opus, blocul nostru nefiind dotat cu bulina rosie si neavind nici numarul 18!
Mandache a venit cu o caciula mare si mitoasa, in care a propus sa bagam biletele atent impaturite, cu numele alesului fiecaruia. Propunerea parindu-ni-se rezonabila, am purces, pe data, la a rupe biletele dintr-un caiet de dictando si a le distribui celor prezenti.
Mandache trecea pe la fiecare cu caciula, adunind biletelele si strigind ca apucatul: „Inca putin! Inca putin! Mai puneti! Mai puneti! … Acum!!
Ei bine, cind a zis „acum”, ca prin farmec, s-a stins lumina!
Citeva femei chiar s-au panicat, dar n-a duart mult. Dupa citeva zeci de secunde, lumina s-a reaprins de la sine si am putut numara voturile. Cu un singur vot in plus, a cistigat - ati ghicit – Mandache.
Dupa un moment de uluiala generala, domnul Varga s-a apropiat de acesta si i-a intins mina, sa-l felicite. Dar mirlanul, tot mirlan!
Cu miinile infipte in briu, Mandache s-a facut ca nu vede mina intinsa cu sportivitate si i-a aruncat, dispretuitor, printre dinti si facindu-i cu degetul, a amenintare: „Tine minte, cu mine nu te pui, oricita carte ai avea tu!”
O sa spuneti: „Ce-i pasa, este el presedinte?”
Este, INCA mai este. Dar dac-ati sti cit e de singur