Ba mirlane, poporul roman, daca te-a votat, te-a votat presedinte, ba, nu imparat!!!

Tineti minte 3rei cuvinte:

CAPRA VECINULUI MOARE, DAR NU SE PREDA!!

vineri, 26 august 2011

Partidul-cameleon

PDL-ul isi schimba culoarea! De ce? Din aceleasi motive ca cameleonul (!): ca sa-si piarda urma, ca sa se fofileze. Se leapada de portocaliu, sperind ca, in felul asta, vor parea mai curati, mai uscati.
„Toate nenorocirile, toate porcariile, toate magariile din acesti ultimi ani? Nu noi le-am facut, ci portocaliii. Noi nu, noi sintem verzi! Mov! Kaki! Altfel! Altii
Daca ar avea vreun motiv de mindrie pentru ceea ce-au facut in aceasta guvernare, s-ar infasura in portocaliu si ar iesi sa faca bai de multime. Asa, incearca sa se ascunda prin cotloane, ca sobolanii. Incearca sa ne convinga ca sint altii.
PDL-ul isi pune pantalonii maro! Degeaba, o sa-i tradeze mirosul
Nu cred, nu vreau sa cred ca o sa le mearga. Doar stie o lume intreaga: PDL-ul isi schimba culoarea, dar naravul BA!
P.S. Cer scuze tuturor porcilor si magarilor care, pe buna dreptate, se vor fi simtit ofensati de sintagma pe care, in criza de inspiratie, am folosit-o mai sus: " toate porcariile, toate magariile din acesti ultimi ani"

miercuri, 24 august 2011

Intiiul constitutionalist al tarii

Pasind hotarit pe drumul larg deschis de stralucitul sau inaintas, Nicolae Ceausescu, actualul cel mai iubit fiu al poporului adauga, la nesfirsitul sir de domenii la care este un adevarat expert, si dreptul constitutional. Calul de bataie? Articolul 103, alineatul 1!
Eu, unul, am ramas pe jumatate extaziat de intrebarea de o adincime abisala a actualului flotant de la Cotroceni: de ce legiuitorul a spus ca ”presedintele desemneaza … in urma consultarii partidului…”, si nu „in urma consultarii aliantei …”?
Sa intelegem, oare, de aici ca, in 2004, cind Traian Basescu a consultat Alianta DA, a incalcat Constitutia? Ca doar nu scrie nimic de aliante…
As fi fost extaziat nu pe jumatate, ci pe de-a intregul, daca cel ce ocupa, momentan, functia cu pricina s-ar fi intrebat, la fel de retoric, de ce legiuitorul a spus ca „presedintele desemneaza … in urma consultarilor” iar nu „presedintele desemneaza … dupa consultarea
Stie, oare, cineva de ce aceasta intrebare ii miroase urit?

vineri, 19 august 2011

Va fi detronata rochita Monicai Lewinsky?


Stie toata lumea cite valuri a facut rochia apropiatei – ca sa ma exprim eufemistic – presedintelui american Bill Clinton. Mai greu ar fi de spus cite femei, americane sau de aiurea, au suferit in tacere la gindul ca niciodata nu vor avea o rochie la fel de celebra.
Iata insa ca de-aici, din the Carpathian Garden, si tot din „proximitatea” – cum insinueaza, rautacios desigur, presa straina - unui presedinte, o noua rochita e pe cale sa bata recorduri de popularitate.
Si nu doar dintr-un stupid patriotism local, ci dintr-un real spirit justitiar, mi-as dori ca a noastra (!) sa cistige, caci, vorba cintecului:
„Mie, mie, mie, mie, mie nici ca-mi paasa
C-a mea-i mai frumoaasa
Si mai plescoioasa, mai, maaaaaai”
Asadar, sa fim patrioti: rochita noastra, cit mai sus! Sa le aratam frunza!

marți, 16 august 2011

Traian Basescu des minte!

Traian Basescu a desmintit ca pensiile vor fi inghetate pina in 2014. (Inca) seful statului a aratat ca, de fapt, e vorba doar de aminarea cresterii unor pensii pina in 2014!
Pai asa zi, frate! Care va sa zica, ar putea, cel mult, sa scada, daca (nu) sintem cuminti!
Vezi, asta il strica pa guvernu boc: ca-i trebuie talmaci!

vineri, 12 august 2011

Criogenia salveaza Romania ...

… crede emil boc, purtatorul de cuvint al primului ministru. Solutia i-a fost sugerata, s-ar parea, de Traian Basescu, prin intermediul fostului sau fin, Dan Teodorescu, la ale carui mesaje politico-economice ar trebui sa fim, pe viitor, ceva mai atenti!
Iata de ce urmeaza, pe o perioada greu de definit, sa ni se inghete diferite chestii; evident, spre binele nostru personal si a patriei propasire! Brrrrrrrr..........


miercuri, 10 august 2011

Drumuri care serpuiesc


Multa vreme am crezut ca sintagma de mai sus, altminteri destul de plastica, se refera la sinuozitatea recunoscuta a cararilor de munte.
In ultima vreme insa, ma conving ca aceasta metafora are un continut mult mai bogat.
V-ar surprinde, de exemplu, sa va spun ca bulevardul Timisoara … serpuieste? O sa va conving imediat ca exprimarea nu e deloc deplasata.
Dupa cum stie toata lumea, in fiecare vara si chiar de mai multe ori pe an serpii napirlesc, adica isi schimba pielea cu una noua. Pai cam acelasi lucru face si bulevardul cu pricina; atita doar ca nu-si schimba pielea, ci … bordurile.
Daca in privinta serpilor, cineva de rea-credinta poate suspecta ca-si schimba periodic pielea ca sa adune fonduri pentru vreo apropiata campanie electorala, in privinta drumurilor este evident ca nici nu poate fi vorba de asa ceva. Este, fara doar si poate, un fenomen natural inexorabil. De rerum natura, cum ar zice englezu’!

Am aflat cit face guvernul Romaniei!

N-o sa va vina sa credeti: sase lei!! Evident, de-aia vechi!
In viitorul apropiat, Guvernul Romaniei se va impopotona cu sase lei care vor scuipa apa catre sediul acestuia. Noroc cu criza, altfel sint convins ca boc ar fi avut pretentie la o turma de elefanti.
Dupa mintea mea, n-ar fi meritat decit doi ciini, cu un picior ridicat si cu jetul spre aceeasi cladire.

miercuri, 3 august 2011

Ba conteaza!

M-am prins, in sfirsit, de ce taie boc cite o panglica pentru fiecare decimetru de autostrada. Nuu, nu pentru ca e panglicar, cum ar putea crede unii. Pur si simplu, marele nostru premier vrea, cu tot dinadinsul, sa ne convinga ca ... marimea nu conteaza! Dar il mai crede cineva pe boc?

marți, 2 august 2011

"Nu este de tolerat nici un fel de populism".(II)

Si totusi, ce l-a iritat pe Traian Basescu, atit de tare, de s-a simtit dator sa-i urecheze, public, pe "populisti"?
Sint printre acei (cam putini, se pare) care sustin ca, daca nu se intimpla ceva major si consistent pina la alegerile parlamentare, USL-ul nu va obtine 51%. Cu alte cuvinte, ca urmatoarele alegeri ar putea fi cistigate DOAR ... inainte de alegeri! Pe ce ma bazez? Simplu: Pe declansarea unei “Electoriade” furibunde, in care actuala putere va pune la bataie toate, dar TOATE  mijloacele de care dispune, printre care: galetile sau bicicletele portocalii, voturile prin corespondenta si, nu in ultimul rind, citeva taieri de panglici la fiecare kilometru de sosea si ceva majorari de pensii si salarii.
Asadar, stirea despre marirea salariilor este, de fapt adevarata! Dar, fiind adevarata, nu este populista. Si-atunci, ce l-a deranjat asa de tare pe chiriasul de la Cotroceni?
Raspunsul e simplu: cineva i-a “suflat” caimacul. Fiindca, sa fie clar: vestile bune nu pot (nu trebuie!!) sa vina DECIT de la Traian Basescu! Sau chiar credeti legenda care spune ca Basescu nu mai are nicio miza?

luni, 1 august 2011

"Nu este de tolerat nici un fel de populism".(I)

Ca hotul striga “hotii”, se stie de cind lumea. E o stratagema veche, dar eficienta, pe care tot felul de infractori o aplica cu succes(uri) pentru a se disjunge, pentru a poza in nevinovati si ingerasi. Adica nici usturoi n-au mincat, nici gura nu le miroase!
Ca Traian Basescu, cel mai populist si mai demagog dintre toti politicienii romani din ultimii 20 de ani, a invatat la perfectie aceasta lectie, nu-i de mirare. De fapt, cred ca si-a depasit chiar si mentorii comunisti care l-au trimis la Anvers, nu stiu pentru ce. In orice caz, ca sa fie bine!
Ca dupa aia i-a infierat cu minie proletara, e alta poveste.
Dar nu razboiul declarat de el populismului e lucrul cel mai important din mesajul temporarului de la Cotroceni, ci sintagma “nu e de tolerat”!
Cum adica? Cine nu trebuie sa tolereze populismul? Traian Basescu?
Are el, prin Constitutie, aceasta indatorire? Sau, daca tot nu respecta indatoririle constitutionale, inventeaza altele noi?
Buun. Asa, si daca nu tolereaza, ce? Adica ce-o sa faca daca nu tolereaza? Ii aresteaza pe populisti? Le scade nota la purtare? Ii rade in cap? Le trimite DNA-ul, ADN-ul sau NAD-ul pe cap?
Exista undeva, in Codul Civil, Codul Penal sau Codul Marinat, delictul, infractiunea de populism?
In orice caz, atentie: cad pietre!!